Ne avantam in relatii uitand de noi. Iubim pana cand totul incepe sa fie un cosmar. Uitam de tot si de propriile principii si cand totul se intoarce impotriva noastra regretam amarnic. Unde am gresit, unde am ajuns si de ce? Unde suntem de vina? Poate ca inca de la inceput. Sa stabilim cateva idei: nu suntem puri, sfinti si pudici. Iubim, gresim insa avantul cu care facem asta in conditiile in care moralul este lasat la o parte ne aduce o lectie de viata in scurt timp.

Nu stiu daca este adevarat, de fapt ce este adevarat din stirea confrim careia o angajata si-a denuntat seful pentru ca o santaja si o hartuia sexual. Mai nou sunt voci care spun ca cei doi ar fi avut o relatie inainte de acest episod. Ambii casatoriti, deci erau amanti. Si asa sa fi fost, atunci si mai trist. Nu traim dupa reguli insa in momentul in care combini viata personala cu cea de la munca nu prea merge. Nu vei sti niciodata cum se va intampla ca unul din voi sa fie favorizat de o functie, cum altul ajunge sa fie sub papuc din acest punct de vedere. Si de la iubire la razbunare nu este decat un pas. Din ideea de a pedepsi sub o forma sau alta pe cel de langa tine parca nu e atat de departe de iubirea bolnava si aprinsa pe care o aveati in trecut.

Cand si cum trasezi o limita intre o iubire bolnava si o relatie de asemenea? Cand spui stop si e de ajuns? Trebuia sa fi facut asta inca de la bun inceput cand nu iti raspundea la telefon dupa-amiezile, cand ti se parea suspect, cand banuiai ca nu este al tau sau doar al tau. Trebuia sa fi facut asta cand moralitatea ta de femeie in societate, de sotie avea sa te constranga. Trebuia sa fi facut asta cand stiai ca totul este un mic moft alt tau si o distractie.